Psalmi 119:28 " Îmi plânge sufletul de durere: ridică-mă după cuvântul Tău!" Cu toţii avem vremuri în care, plângem şi strigăm către Dumnezeu pentru a ne izbăvii, pentru a ne venii în ajutor.Unii ar putea obiecta că trebuie să avem o atitudine pozitivă şi trebuie să îl lăudăm pe Dumnezeu atunci când suntem în încercare, ci nu să ne plângem. Dar Cuvântul ne spune:
Eclesiastul 3:4 "Plânsul îşi are vremea lui, şi râsul îşi are vremea lui; bocitul îşi are vremea lui, şi jucatul îşi are vremea lui"
Aşadar, nu este greşit să plângem înaintea Domnului, să bocim, să ne tânguim de durere atunci când suntem în necaz. Trebuie să ne vărsăm înaintea Lui în rugăciune toată durerea şi suferinţa sufletului nostru, toată neliniştea, trebuie să ne mărturisim înaintea Lui toate slăbiciunile şi toată ne-siguranţa, şi atunci El în bunătatea şi dreptatea Lui va face următorul lucru:"Căci Tu mă înveseleşti cu lucrările Tale, Doamne, şi eu cânt de veselie, când văd lucrarea mâinilor Tale."Psalmi 92:4. Trebuie să ne vărsăm înaintea Domnului toată depresia, iar El ne va ridica, ne va înbărbăta, ne va ridica şi ne va umple de putere spirituală, ne va umple de bucurie în mijlocul necazurilor şi loviturilor.
Aceste melodii creştine triste le putem folosii ca prin ele să aducem Domnului o închinare în mijlocul necazurilor.
Ovidiu Litenu - Un Suflet te cheamă
Daniel Hartie - Când eşti trist şi apăsat de durere
Vervelas - Nu mai spune a ta durere
Ovidiu Liteanu - Te ştie Dumnezeu
Petrică din Bărbuleşti - Dacă plângi şi rana ta te doare
Ovidiu Liteanu - Nu te teme
Surorile din Toflea: Ascultă Doamne strigătele mele
Florin Pal: Sunt un copil sărman uitat de lume
Sora Morghit - Fă să se cunoască Doamne o schimbare în viaţa mea
Nelu Gabor - Cand eşti trist şi apăsat de durere
Daniel Dinescu - La tine cad azi la picioare
Nelu Gabor - Cand eşti căzut în tristeţe amară
Vervelaş - Unde Doamne să mă duc?
Sorin şi Persida - Numai ochii tăi cu milă
Daniel Dinescu - Doamne am necazuri multe
Daniel Dinescu - Doamne în prezenţa Ta
Marius din Bărbuleşti - Dacă Domnul te încearcă tu fi treaz
Florin Pal - E' greu cand ţi se pare
Vervelas - E greu cand ţi se pare