Născut pe 27 martie 1952 la Braşov, absolvent al Uniersității „Politehnica” București promoţia 1976; Doctor în Ştiinţe: Inginerie Industrială; specializat în aplicații ale științei Complexităţii în inginerie, econofizică, geodinamică şi mediu precum şi în politici de integrare în educaţie a tehnologiei informației si comunicaţiilor.
Cercetător ştiinţific în cadrul Institutului de Geodinamică al Academiei Române. Preşedinte fondator al Centrul pentru Studii Complexe – centru UNESCO, principal promotor al paradigmei Complexității în Romania. Inițiator al programelor de cercetare desfășurate sub genericul NEXUS (proiecte deschise) și coodonator al unor proiecte de cercetare fundamentală și aplicativă din cadrul programelor naționale și internaționale de cercetare precum: studiul complex al zonei geodinamice Vrancea – Romania și Reunion – Oceanul Indian, tehnologii neconvenționale (proiectarea și realizarea de echipamente în domeniul deformării plastice a metalelor prin impuls magnetic, tăierii cu laser a materialelor, controlul magnetic al arcului electric la sudare cu plasma etc. ).
Fondator și director general al firmei ASTECH solution (
www.astech.ro) ce valorifică economic conceptul original de Laborator Personal creat in 1987. Proiectantul produselor sub marca înregistrată CONNECTUS, ca ansamblu hard/soft și servicii destinat dezvoltării personale prin descoperire și comunicare în rețea.
Autor al unui număr însemnat de articole științifice publicate în reviste de specialitate în țară și străinătate, al unor serii de articole în cotidiene precum Curentul, Jurnal de Bucuresti, al cărții “Semințe pentru alta lume” editura Nemira
Domenii de competenţă:
Consultanță si mentorat în domeniul pregătirii resursei umane pentru o economie bazată pe cunoaştere (mind building). Proiectarea și realizarea cadrului tehnic și conceptual pentru transferul de cunoștinte şi formarea de abilităţi specifice lucrului în echipe interdisciplinare capabile să opereze eficient într-o economie “turbulentă”. Coordonarea activităților pentru dezvoltare personală continuă prin tehnici specifice unui invățământ continuu.
-----------------------------------------
În această lecție Florin Munteanu ne vorbește despre:
- modul cum a evoluat specia umana raportat la o singură generație
- cum omul trebuie salvat, nu legea
- îmbinarea dintre occident și orient, știință și spiritualitate, rațional și emoțional