Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale a fost solicitat pentru a interveni la descarcerarea unei persoane blocate în interiorul unui autovehicul implicat într-un accident de circulaţie produs pe str. Calea Basarabiei nr.15 din mun. Chişinău.
Apelul la serviciul 901 a fost recepţionat la ora 7.10. La faţa locului s-au îndreptat salvatorii Detaşamentului Căutare Salvare nr.1. Ajunsă la locul accidentului, echipa de intervenţie a efectuat lucrări de descarcerare pentru a recupera cadavrul unui bărbat în vârstă de 62 de ani. Persoana deblocată se afla pe locul conducătorului auto la volanul unui automobil de model „Opel Vectra”. În urma accidentului, autovehiculul a fost proiectat într-o remorcă staţionată pe carosabil. Salvatorii au efectuat lucrările de descarcerare, recuperând corpul neînsufleţit al bărbatului. Operaţiunea a fost încheiată la ora 07.45. Toate circumstanţele producerii accidentului urmează să fie stabilite de organele de drept.