Dragi unioniști,
Vă scriu acest mesaj în calitate membru al unei generații care s-a
ridicat împotriva „Imperiului Răului” și a cerut alfabet latin și limba
română, tricolor, libertate și independență. Am obținut independența R.
Moldova. O parte dintre noi am dorit atunci mai mult, am fi dorit să
mergem până la capăt - să facem Unirea. Nouă nu ne-a reușit, pentru că
eram puțini. Nu mai are rost să discutăm acum cauzele acestui eșec:
lipsa noastră de unitate, teama unora, contextul internațional,
presiunile Moscovei, lipsa de hotărâre a celor care au condus Republica
Moldova etc. Aceasta este deja istorie.
Dacă a avut însă un merit generația care a adus independența este că,
indiferent unde a activat, în politică, la Uniunea Scriitorilor, în
Academia de Știință, în instituțiile de învățământ, în institute de
cercetare a reușit să ducă mai departe și să mențină vie flacăra
unionismului și a Unirii. Nu am lăsat-o să se stingă și, la lumina ei și
la căldura acestui ideal, a apărut generația voastră. A doua generație
unionistă din R. Moldova și România. O generația care trebuie să
reușească ceea ce noi nu am dus la bun sfârșit.
Acesta este motivul principal pentru care vă scriu.
Dragi unioniști,
V-ați constituit în diverse organizații și ați început o amplă campanie
de informare a cetățenilor de pe ambele maluri ale Prutului despre
beneficiile Unirii. Activismul vostru este de lăudat, la fel entuziasmul
și dorința de a împlini un ideal sfânt. Problema este ce faceți/facem
mai departe? Oricât de mult am vrea, nu putem ignora bătălia politică.
Fără politică unionistă nu se poate, așa cum nici politica unionistă nu
poate fi eficientă fără susținerea celor din sate și orașe, din presă,
de la televiziuni, din spațiu public, de pe Facebook și Twiter.
Campania electorală prezidențială care ne așteaptă este cel mai bun
prilej pentru a populariza, a discuta, și propune publicului idealurile
noastre comune. Vor fi săptămâni cruciale care ne așteaptă. Va trebui să
le folosim la maximum.
Promovarea Unirii și a unionismului în această campanie prezidențială,
inclusiv în perspectiva alegerilor parlamentare din 2018 trebuie să fie
un scop comun. Singurul și cel mai important dintre ele.
Ca singurul candidat unionist care va participa la această bătălie, vă
cer să continuați această luptă. E o luptă în care nu persoanele sunt
cele mai importante, ci Idealul. Idealul pe care ni-l dorim cu toții.
Dragi unioniști,
Un Președinte unionist nu este cel care spune, pasiv, că votează „da” la
un referendum pentru Unire. Un Președinte Unionist nu e cel care spune
că „ne vom uni cu România în interiorul UE”. Un Președinte unionist nu
este cel care spune că „vom discuta despre Unire atunci când vor fi
condițiile ideale”.
Cei care vorbesc așa sunt falși unioniști, unioniști de conjunctură,
„unioniști la rezultat” - cum scria cineva dintre voi pe Facebook.
Un Președinte unionist NU este cel care asistă pasiv la evoluția
evenimentelor și nu face nimic pentru ca să pregătească Unirea.
Un Președinte unionist NU se scuză că „nu sunt condiții favorabile”. Un
Președinte unionist înțelege că niciodată condițiile pentru Unire nu vor
fi nici favorabile, nici ideale. NOI trebuie să creăm aceste condiții.
NOI trebuie să le facem favorabile. Niciodată nu ne va oferi cineva
Unirea pe tavă, așa cum nu a oferit-o nici strămoșilor noștri care au
făcut Unirea Mică de la 1859 sau Unirea Mare din 1 decembrie 1918.
Pentru un Președinte unionist, singura soluție este integrarea în UE
prin Unire cu România.
Unirea va trebui să o luăm singuri! Un Președinte unionist este cel care
pregătește Unirea, în interior și în exterior, și luptă ca să obțină
majoritatea în Parlament pentru a se face Unirea în 2018.
Dragi unioniști,
În această bătălie trebuie să fim împreună. Umăr la umăr. Am adus
împreună cu mine istoria unei familii întregi, care a luptat și luptă
pentru reunire de jumate de secol. Am în spate o carieră politică de 30
de ani, de luptă pentru alfabet latin și limba română, tricolor,
libertate și independență, istorie românească și Unire. O luptă de 30 de
ani are și suișuri și coborâșuri. Are și lumini și umbre. Politica este
arta posibilului, și, din păcate, foarte multe lucruri nu erau posibile
atunci când noi am încercat să le împlinim.
Candidatura mea la Președinția Republicii Moldova este legătura dintre
generația Independenței și generații Unirii - adică generația
Dumneavoastră!
Indiferent însă cum ne privim unii pe alții, avem mult mai multe lucruri
în comun decât lucruri care ne despart.
Să nu uităm asta niciodată. În această bătălie comună pentru Unire nu
avem nimic de pierdut. Avem însă totul de câștigat! Să facem din
alegerile prezidențiale un pas decisiv pentru atingerea obiectivului
nostru comun, UNIREA tuturor românilor într-o Țară mare, prosperă și
sigură!
Așa să ne ajute Dumnezeu!
Комментарии 1
alungați de saracie prin toată lumea, batrânii, care au lucrat toată
viația, cu pensii mizere, copii (viitorul nației noatre) sunt peste
hotare cu părinții lor și învață tradițiile și limbile străine, sau
cresc în Moldova în sărăcie. Un dezastru! Și acum să ne întrebăm- cine
sunt răi -rușii, care au dat posibilitate miilor de moldoveni să câștige
un ban, sau românii care trag Moldova din groapa sărăciei și oferă
cetățenilor noștri cetățenie ( ca să poată oamenii să plece la muncă în
Europa și să nu fie goniți), precum și să nu iuităm de milioanele de
euro care vin din România și se opresc în buzunarele celor "Aleși" din
Guvern. Noi nu avem ce împărți nici cu rușii și nici cu românii. Dar cei
mai răi sunt acei, care timp de 25 de ani au distrus țara (adică
moldovenii), s-au schimbat partide, președinți, miniștri, parlamentari
și datorită lor, astăzi MOLDOVA ESTE CEA MAI SĂRACĂ ȚARĂ DIN ...ЕщёDupă 25 de ani de "INDEPENDENȚĂ" CE AVEM???? Țară distrusă, oamenii
alungați de saracie prin toată lumea, batrânii, care au lucrat toată
viația, cu pensii mizere, copii (viitorul nației noatre) sunt peste
hotare cu părinții lor și învață tradițiile și limbile străine, sau
cresc în Moldova în sărăcie. Un dezastru! Și acum să ne întrebăm- cine
sunt răi -rușii, care au dat posibilitate miilor de moldoveni să câștige
un ban, sau românii care trag Moldova din groapa sărăciei și oferă
cetățenilor noștri cetățenie ( ca să poată oamenii să plece la muncă în
Europa și să nu fie goniți), precum și să nu iuităm de milioanele de
euro care vin din România și se opresc în buzunarele celor "Aleși" din
Guvern. Noi nu avem ce împărți nici cu rușii și nici cu românii. Dar cei
mai răi sunt acei, care timp de 25 de ani au distrus țara (adică
moldovenii), s-au schimbat partide, președinți, miniștri, parlamentari
și datorită lor, astăzi MOLDOVA ESTE CEA MAI SĂRACĂ ȚARĂ DIN
EUROPA!!!!!!!Și lor nu le este rușine să se prezinte în lume ca
milionari și totodată reprezentanți ai celei mai săraci țări din Europa.
În ziua de astăzi nu mai avem încredere în nimeni. Dar există o
întrebare - oare peste 25 de ani Moldova va mai exista sau va fi numai
în istorie și în amintirile noastre?