Dragii mei copii, dacă imi permiteți să le zic așa!

Când aţi venit eraţi şi mici şi foarte speriaţi,
Unii timizi, alţii tăcuţi, iar alţii mă loveaţi,
Eu încercam să vă ajut, ştiam că vă e greu
Şi n-o să ştiţi ce greu era sufletul meu!
Să rupi copilul brusc de lângă mamă,
Să-l atragi, deşi lui îi este teamă,
Să-l faci să râdă, deşi lacrimile-i curg,
Să mă abţin şi eu ca să nu plâng
Şi să vă duc la geam, că mami vine,
Că este barieră şi-o reţine.
Şi unii nu ştiaţi cum să mâncaţi,
La baie, când mergeaţi, nu vă spălaţi,
Stăteam doar în genunchi şi vă schimbam
Hainele să le-ntoarceţi vă-nvăţam
Şi, iată că pe toate-acum le ştiţi:
Să desenaţi, să scrieţi, să vorbiţi!
Privesc acum la voi cât aţi crescut,
Fericiţi, isteţi, veseli, e de văzut.
Vor trece anii şi, din prichindei,
Veţi fi şcolari, iar eu mândră de voi!
Cu cele mai frumoase amintiri,
Eu vă doresc în viaţă împliniri!
Să fiți sănătoși și mereu cu zîmbetul pe buze, să urcati pe treptele succesului, să fiți oameni cu literă mare și să nu uitați de Grădiniță care mereu vă așteaptă sa reveniți la Ea.
Cu drag a voastră educatoare Dna Viorica Ștefaneț!