Предыдущая публикация
O frunză-ngălbenită mi-a așezat pe umăr vântul,
Vrând, probabil, să-mi trezească gândul,
Spre a naturii toamnă și spre toamna vieții,
Comparație făcând între culoarea frunzei și a feței.
Însă nu creadă cineva că m-oi lăsa bătut ușor,
Mă simt în floarea vieții, pe față arăt destul de rozior,
Nu mă tem de tine, toamnă, stau bine pe picioare,
Și-n suflet mi-e mereu frumoasă primăvară.
Mă-ncântă încă multe, calde sentimente, dulci,
Așa că, toamnă, nu mă ocoli, poți să te duci,
Pleacă repede cât mai departe de la mine,
Căci încă-s frumos și tânăr și mă simt bine...
(Mihai Guz 25.08.2022)
Следующая публикация
Комментарии 1