Предыдущая публикация
" - Poate că și-o fi în lume fericirea",
-Zise omu-n sine-și, necăjit,
"- Dar n-am aflat-o, nu mi-a dat de știre,
N-am întâlnit-o, tot m-a ocolit."
Nu lipsa de bunuri pământești îl doare,
Și nici o boală stârnită neatent,
Ci dorul de femeia dragă...Care
Ca o piatră grea îl poartă-n piept.
Pedepsit de o nefericită carmă,
Cu neâmpărtășită dragoste-o iubește,
Cu gândul la dânsa el adoarme,
Și tot la ea cu gândul se trezește.
Cum dragostea s-o mărturisească el nu știe.
Timid, sfios fiind, închis cu firea,
Câte-o scrisoare-ncearcă doar să-i scrie,
Dezvelind pe față ascunsa sa iubire,
Și-n așteptare prelungită să rămâie...
Следующая публикация
Нет комментариев