Предыдущая публикация
Cunoașteți sensul mai profund al apariției Domnului Isus după învierea Sa?
💬 👉 https://ok.ru/group/55199926255842/messages Dumnezeu Atotputernic spune: „În perioada în care Domnul Isus a lucrat în trup, majoritatea discipolilor Săi nu puteau să-I verifice pe deplin identitatea și lucrurile pe care El le spunea. Când El a urcat pe cruce, atitudinea discipolilor Săi a fost una de așteptare; de când a fost răstignit pe cruce și până când a fost pus în mormânt, atitudinea oamenilor față de El a fost de dezamăgire. În timpul acestei perioade, oamenii deja începuseră să treacă în inimile lor de la îndoială la negarea lucrurilor pe care Domnul Isus le spusese în timpul perioadei Sale în trup. Și când El a ieșit din mormânt și le-a apărut oamenilor, majoritatea celor care Îl văzuseră cu proprii ochi sau auziseră vestea învierii Sale au trecut treptat de la negare la scepticism. Abia în momentul în care Domnul Isus l-a pus pe Toma să Îi atingă coasta, în momentul în care Domnul Isus a împărțit pâine și a mâncat-o în fața mulțimii după învierea Sa și după aceea a mâncat pește fript în fața lor, doar atunci au acceptat ei cu adevărat faptul că Domnul Isus este Hristos în trup. Puteți spune că a fost ca și cum acest corp spiritual din carne și oase care stătea în fața acelor oameni îl trezea atunci pe fiecare dintre ei dintr-un vis: Fiul Omului care stătea în fața lor era Cel care existase din cele mai vechi timpuri. El avea o formă și carne și oase și El trăise și mâncase deja cu omenirea demult… În acest moment, oamenii au simțit că existența Sa era foarte reală, foarte minunată; ei erau, de asemenea, atât de bucuroși și fericiți și, în același timp, plini de emoție. Iar faptul că El a apărut din nou le-a permis oamenilor să Îi vadă cu adevărat caracterul umil, să Îi simtă apropierea și dorința, atașamentul Său față de omenire. Această reuniune scurtă a făcut oamenii care Îl vedeau pe Domnul Isus să simtă ca și cum ar fi trecut o viață de când L-au văzut. Inimile lor rătăcite, confuze, temătoare, neliniștite, care tânjeau și erau amorțite au găsit consolare. Ei nu s-au mai îndoit și nu au mai fost dezamăgiți, deoarece au simțit că acum exista speranță și ceva pe care să se bazeze. Fiul Omului care stătea în fața lor avea să fie veșnic în spatele lor, El avea să fie turnul lor puternic, refugiul lor pentru totdeauna.”
„Deși Domnul Isus a înviat, inima Sa și lucrarea Sa nu părăsiseră omenirea. Prin arătarea Sa, El le-a spus oamenilor că, indiferent sub ce formă exista, El avea să-i însoțească pe oameni, să meargă cu ei și să fie cu ei pentru totdeauna și peste tot. Și totdeauna și peste tot, El avea să aibă grijă de omenire și să o păstorească, permițându-le oamenilor să Îl vadă și să-L atingă și să aibă grijă ca ei să nu se mai simtă niciodată neajutorați. Domnul Isus a vrut, de asemenea, ca oamenii să știe asta: viețile lor în lumea aceasta nu sunt singuratice. Omenirea are grija lui Dumnezeu, Dumnezeu este cu oamenii; ei se pot sprijini întotdeauna pe Dumnezeu; El este familia fiecăruia dintre cei care Îl urmează. Cu Dumnezeu pe care să se sprijine, oamenii nu vor mai fi singuri sau neajutorați, iar cei care Îl acceptă ca jertfa lor de păcat nu vor mai fi legați de păcat. În viziunea oamenilor, aceste porțiuni ale lucrării Sale pe care Domnul Isus le-a desfășurat după învierea Sa au fost lucruri foarte mici, dar în modul în care văd Eu lucrurile, fiecare lucru a fost atât de semnificativ, atât de valoros, și toate au fost foarte importante și cu greutate.”
Fragment din „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (III)”
Следующая публикация
Нет комментариев