”Dragi prieteni, ați analizat vreodată oportunitatea introducerii stării de urgență? O face și Alexandr Slusari punându-și o întrebare foarte simplă: pentru ce a fost nevoie de starea de urgență?
„Pe 17 martie Ion Chicu a venit îngâmfat în Parlament, fără niciun plan de anticriză și a cerut introducerea stării de urgență. Nu a răspuns atunci la întrebarea mea care sunt acele atribuții, care nu le are Comisia Extraordinară pentru Sănătate Publică, după ce această entitate introdusese deja codul roșu și a aplicat mai multe măsuri restrictive. Ce a căștigat țara și cetățenii de la această stare de urgență?
După aproape 60 de zile de ținere "sub control" a situației numărul cazurilor de infectare a crescut brusc. Azi avem un anti-record de 252 de oameni contaminați. Alt anti-record european avem la procentul medicilor infectați. Tot mai mulți specialiști din domeniul sănătății vorbesc despre extinderea haosului și a fricii în instituțiile medicale. Economia națională în această perioadă a fost practic distrusă prin acțiunile/inacțiunile iresponsabile ale guvernării, iar în scurt timp zeci de mii de angajați vor fi aruncați în stradă.
Înțeleg că starea de urgență a fost un bun prilej pentru piarul politic al lui Dodon. Dânsul a crezut că are un motiv în plus să apară zilnic la televiziuni ca oleacă de doctor, psiholog și preot prin care repede trece coronavirusul (negăsind, probabil, în el nimic bun de ce să se agațe). Totodată, președintele coronavirusului în mod regulat încalcă demonstrativ cerințele legale sanitare. După mai multe eșecuri, acum vedem că Igori Nicolaevici s-a dezumflat și nu mai vrea să-și asume public catastrofa națională.
Am văzut în cadrul stării de urgență și niște achiziții publice urgente și scumpe de procurare a echipamentului de protecție mai puțin calitativ. Conaționalii noștrii de peste hotare au simțit pe pielea lor haosul din „organizarea” transportării acestora în Moldova și implicarea unor companii dubioase în acest proces. Dar mai multe lucruri vom depista după ce acest executiv va fi demis. Ops, mai nu am uitat despre tehnica militară cu mitralierele la vedere de pe străzile capitalei, care erau cât pe ce să împuște în coronavirus.
Concluzionez. Ce notă merită un guvern, dacă la finalul stării de urgență situația epidemiologică este mult mai proastă, decăt a fost o lună în urmă? Are dreptul acest executiv să mai conducă țara? Cred că răspunsul este evident!”
Присоединяйтесь к ОК, чтобы посмотреть больше фото, видео и найти новых друзей.
Комментарии 2