Caz învăluit în mister în satul Vălcineţ, raionul Călăraşi. Un bărbat de 39 de ani este dat dispărut de mai bine de o săptămână, după ce a plecat la pescuit și nu s-a mai întors. Rudele omului presupun că s-a înecat într-un lac din apropierea localității de baștină, dar corpul neînsuflețit al bărbatului nu a fost găsit de scafandri.
Potrivit rudelor bărbatului, în seara de 23 aprilie, el a mers la pescuit împreună cu unul dintre frații săi şi un văr, iar după ce ar fi luat barca să arunce o plasă în iazul din apropierea satului Vălcineț, a dispărut. Mama victimei, care acum şapte ani şi-a îngropat un fiu după ce l-a găsit mort, crede că şi cel de-al doilea fecior nu ar mai fi în viaţă.
Fratele şi vărul bărbatului dispărut spun că nu încetează să-l caute prin împrejurimi. Ei susțin că, în acea zi nefastă, totul s-a produs foarte repede.
Potrivit ofiţerului de presă al Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, acum patru zile, două echipe de salvatori şi scafandri s-au deplasat la iazul din apropierea satului Vălcineţ, dar corpul neînsufleţit al bărbatului nu a fost găsit după o zi de căutări.
Ofiţerul de presă al Inspectoratului de Poliţie Călăraşi a declarat că a fost iniţiată o anchetă pentru a stabili unde se află bărbatul şi circumstanţele în care a dispărut.