Donează sânge, salvează un om! ❤️
Stimați prieteni,
Familia conaționalului nostru, Bejenaru Petru (a.n. 1977), roagă disperată diapora din Atena, pentru ajutorul soțului și tată a trei copii, care la moment se află în reanimare în spitalul ΓΕΩΡΓΙΟΣ ΓΕΝΝΗΜΑΤΑΣ.
📩Mesajul soției care se află în Moldova: “Buna ziua, Simată Svetlana. Mă numesc Marina Bejenaru, sunt mamă a trei copii. Mă adresez cu un strigăt de ajutor. Soțul meu se află acum la Atena. A plecat în luna ianuarie. Din cauza pandemiei nu a reușit să se întoarcă acasă. Acolo a avut un atac la vizica biliară cu dureri insuportabile. Pe data de 4 mai 2020 a avut loc prima intervenție chirurgicală. După aceasta s-a simțit tot mai rau. A doua operație a durat până la patru ore din cauza că organul dat s-a spart și a infectat toate organele din abdomen. Azi, 15 mai 2020, medicii din spitalul G. Ghenimatas,(str. Mesoghion) secția Alfa chirurgie au decis din cauza complicației să mai execute încă o intervenție chirurgicală.
Vă rog să ne ajutați cu plasarea anunțului pentru donarea sângelui pentru soțul meu — Bejenaru Petru (a.n.1977) și cine poate să ne ajute cu mijloace bănești, deoarece toate serviciile sunt contra plată și până acuma suntem datori pentru servicii medicale mai mult de 10 mii euro (și-mi este frică să aud suma finală după toate intervențiile). Sunt convinsă și știu că Moldovenii mereu au fost și sunt Oameni săritori la nevoie și cu Inima Mare.
Mesajul fiului Adrian: "La moment viața tatălui meu se află în pericol. Ajutați-ne va rog să-l întoarcem acasă".
Vă mulțumim!”
📌Prieteni, pentru mai multe detalii rog să apelați la nr de tel.: Marina Bejenaru, tel MD: +37369106047, Viber
Svetlana Lisagor Vergis, 6972030969, viber și Wthats App
Fiți sănătoși, aveți grijă de voi și de oamenii dragi!
Respectați regulile de protecție și de igienă!
Date personale a pacientului:
Bejenaru Petru
An.nașt. 21.02.1977
Republica Moldova, Chișinău
DONARE DE SÂNGE
Spitalul Γ.Ν.Α. Γ. Γεννηματάς
Zilnic 08:30/18: 00
Sâmbătă, duminică și Sărbători oficiale 08:30 - 14:00.
Documentele necesare pentru a dona sânge sau trombocite sunt:
AMKA, pașaportul sau buletinul de identitate, sau permisul de ședere legală în Grecia.
Sângele reprezintă un dar neprețuit, care nu poate fi cumpărat, ci poate fi donat de la o persoană la alta. Este ceva ce poți oferi ,,din inimă,, !
Pe parcurs vom reveni cu mai multe detalii referitor la un cont bancar din Grecia și date de contact a pers din anturajul dlui Bejenaru.
ea.md ! http://ea.md/actiune-caritabila-inedita-organizata-de-comunitatea-moldovenilor-din-grecia/?fbclid=IwAR3SQUQ93GuUTp1aJxUzE9QF1cRy1GE_cxj3TgRMFbTajlZAeC5vRBSXpSY
Присоединяйтесь к ОК, чтобы подписаться на группу и комментировать публикации.
Нет комментариев