Предыдущая публикация
Nu vindem mamă, casa părintească,
Căci ea de tine vrea să ne-amintească.
Și nici grădina cu pomii plini de floare,
Pe unde dimineața călcam iarba-n picioare.
Noi în cireș ne cățărăm ca altădată,
Îți amintești, e pus de tine tată.
Nici nucul cel bătrîn nu l-am tăiat,
Ca-atunci cînd l-ai plantat
Ne-ai pus pe noi de l-am udat.
Odată stînd pe bancă tu tată ne-ai rugat .
Și-o lacrimă din ochii tăi, ușor a picurat.
Ca un conac bătrîn,căzut și părăsit,
Dar cuibul tău cel drag să nu fie vîndut.
Poate că ți-ai dorit ca și nepoții tăi
Să vină să colinde pe lunci și peste văi.
Și nici ei să nu vîndă conacul părăsit,
Și să rămînă...un loc frumos uitat de timp.
Mioara Lobodă
Следующая публикация
Комментарии 3