Предыдущая публикация
Воспоминание о событии 5 лет назад
DOI PĂRINŢI
Într-o casă,la o masă-
Doi părinţi îngînduraţi.
Stau şi gustă din bucate
Cu ochii înlăcrimaţi.
Pregătit-au ca altădată
Feluri,poate, nu alese.
Mămăliga cât un munte
Şi-o strachină cu cireşe.
Căci aşa mîncau odată,
Când copiii erau mici.
Duceau o viaţă săracă,
Însă erau fericiţi!
Toţi vroiau măcar oleacă
La tăicuţa pe genunchi,
Apoi ridicaţi în braţe...
Dar a trecut mult de-atunci.
De când au plecat de-acasă
Copilaşii lor cei scumpi,
Le e inimioara arsă
La aceşti sărmani părinţi.
Căci,le-a rămas casa pustie,
Fără un strop de bucurie.
Şi în ograda lor cea mică,
E doar linişte şi tihnă.
Şi-au găsit un rost in viaţă.
Nu în sat,c-aici e greu.
Au familie,au casă-
Dar sunt ocupaţi mereu.
Au rămas cu amintirea
De pe vremuri,din trecut.
Unde domnea fericirea-
Însa,toate au dispărut...
Cum stăteau în,,nostalgie,,
Le-a cântat cocoşu-n prag.
-Doamne ,precis,c-o sa vie
Vre-un copil de al nostru drag!
S-au înseninat bătrânii
De aşa o veste bună.
-Doamne vor veni copiii
Şi vom fi iar impreuna!!!!
AUTOR:Natalia Mazilu-Miron
poezie din cartea:MOLDOVA-CUIBUL MEU DE DOR
Следующая публикация
Нет комментариев