Предыдущая публикация
Puține poze,am mamă cu tine
Căci nu credeam cinstit,că într-o zi.
N-o să mai fii alăturea de mine
Nu credeam mamă,că nu vei mai fi.
Mereu credeam,că vei fi veșnic vie
Că nu vei fi,cinstit nu mă gândeam.
Dar casa astăzi mamă,e pustie
Și sufletu-i pustiu,că nu te am.
Te-ai stins mămică,ca o lumânare
Suflată de a vremii rece vânt.
Și astăzi inima și sufletul mă doare
Că odihnești mămică în pământ.
Mulți îmi spuneau,că timpul lecuiește
Va fi tot bine,te vei liniști.
Însă durerea-n mine mai trăiește
Și eu o simt mămică-n,fiecare zi.
Tristețea mamă,zilnic mă apasă
Chiar dacă port aceiași mască,că-i tot bine.
Însă trecutul mamă,nu mă lasă
Și-i tot mai mare,dorul după tine.
Încerc și eu cumva,să-mi trăiesc viața
Și mulți ve-ți zice poate,că-s zălud.
Însă aș vrea mămică,să-ți ating azi fața
Și vocea dulce,aș vrea să ți-o aud.
Nu sânt copil și eu deja-s în vârstă
Însă mi-i dor și des scrisori îți scriu.
Și poezia mea mămică,poate-i tristă
Dar cum să fie,dacă sufletu-i pustiu.
Puține poze,am mamă cu tine
Dar te visez și-n inimă-mi trăiești.
Și sper din inimă,că-ți este foarte bine
La Dumnezeu sus,pe colinele cerești.
De mine,te rog nu mai retrăi
Căci voi găsi și eu cândva iubirea.
Ea va veni la pragul casei într-o zi
Cu a ei sărut,să-mi dăruiască fericirea...
Autor Eugen Brînțov
Следующая публикация
Комментарии 25