Предыдущая публикация
Sânt ca o floare aruncată
Care avea cândva miros.
Care era cândva udată
Și înflorea tare frumos.
Sânt ca o floare aruncată
Care a fost cîndva și vie.
Iar azi fiind de toți călcată
Că a fost floare,nu mai știe.
Sânt o femeie înjosită
Pe care sufletul o doare.
Care a fost prea des lovită
Și chiar călcată în picioare.
Sânt o femeie,ce se teme
Să creadă și să mai iubească.
Sânt o femeie care geme
Și nu mai vrea să mai trăiască.
Sânt o femeie ce nu crede
Că ea mai merită ceva.
Sânt o femeie ce nu crede
Că poți să-i fii cuiva o stea.
Căci pumnii și mânia lui
A omorât totul din mine.
În sufletul meu,viață nui
Eu nu mai cred că va fi bine.
Sânt arsă toată sufletește
Cine așa o să mă vreie.
Cine azi oare mai iubește
Un suflet doar cu o scânteie.
Cine-o să vrea să mă trezească
Cine-o să vrea să mă învie.
Cine-o să vrea să mai sădească
În sufletul meu bucurie.
Sânt ca o floare aruncată
Sânt o femeie înjosită.
Dar care speră,că vreodată
Va fi și ea,totuși iubită...
Autor Eugen Brînțov
01:50
Следующая публикация
Нет комментариев