18 DIN 03.07.2018
La 03.07.2018, de către Curtea Constituțională a Republicii Moldova a fost emisă Hotărârea nr. 18, privind excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi din Legea cu privire la avocatură nr.1260 din 19.07.2002, prin care s-a declarat neconstituţional textul „în partea ce ţine de procedura de organizare a examenelor. Calificativul acordat nu poate fi contestat” din articolul 43 alin. (4) din Legea nr.1260 din 19.07.2002 cu privire la avocatură.
Iată și alte importante constatări a Curții Constituționale, evidențiate în Hotărârea nr. 18 din 03.07.2018:
1) Independenţa profesiei de avocat faţă de stat constituie, în toate manifestările sale generale, una dintre caracteristicile societăţii libere.
2) Dacă există persoane bine-pregătite în materie de drept care doresc să fie avocaţi, iar acestea nu trec examenul prevăzut de lege din cauza unor proceduri defectuoase, poate fi afectată încrederea generală în profesia de avocat.
3) Dacă un avocat stagiar este examinat în mod incorect şi, din acest motiv, nu susţine examenul de intrare în profesie, reputaţia sa este afectată în mod inevitabil. Din acest motiv, metodele de examinare nu trebuie să fie unele arbitrare.
4) Prestaţiile subiecţilor hotărârilor Comisiei de licenţiere declarate nerezonabile de instanţele de contencios administrativ trebuie reevaluate, prin verificarea lucrării scrise şi a înregistrărilor audio ale răspunsului prezentat la proba orală de către o comisie independentă, alta decât Comisia de licenţiere.
Присоединяйтесь к ОК, чтобы подписаться на группу и комментировать публикации.
Нет комментариев