A fost intr-adevar King Camp Gillette cel care a inventat aparatul de barbierit ce poate fi folosit in siguranta de catre cel ce se barbierea singur, fara a apela la serviciile barbierului? Ideea aparuta, dupa spusele lui Gillette, in 1895 a fost cu adevarat revolutionara: un aparat cu o lama subtire, cu 2 taisuri ce poate fi inlocuita cand aceasta nu mai taie suficient de bine, iar reclamele vremii anuntau cu mandrie: ”fara ascutire, fara honuire!”, fapt care usura foarte mult munca celui care executa singur acest ritual al barbieritului, lama trebuind doar aruncata si inlocuita cu una noua.
Intre anul 1864 si decembrie 1901, adica luna si anul cand Gillette porneste demersurile inregistrarii brevetului sau (care in cele din urma a fost emis in 1904), peste 100 alte brevete pentru manere protectoare pentru lama sau pentru aparate de ras imaginate in intregime au fost depuse spre aprobarea comisiei Biroului de Inventii al Statelor Unite. Astfel de brevete au fost depuse desigur si la autoritatile similare din Franta, Anglia si cu singuranta in multe alte tari din lume.
Mai jos vom aminti in ordine cronologica cateva inventii documentate prin brevetele depuse ce au precedat-o in timp pe cea a lui Gillette, oprindu-ne la inventia lui Kampfe din 1880 denumita Star Razor, primul instrument de barbierit ce poarta certificat denumirea de ”Safety”.
Veti vedea ca nu se poate spune cu certitudine cine a fost inventatorul primului astfel de aparat dar se poate spune cu certitudine ca a fost o avalansa de inventii, imbunatatiri si brevete ale unor oameni remarcabili cu viziune si spirit antreprenorial. Bineinteles, asemenea zilelor noastre, pe piata se gaseau si multe falsuri, produse copiate de care autorii originali se delimitau in reclamele vremii.
Присоединяйтесь к ОК, чтобы подписаться на группу и комментировать публикации.
Нет комментариев