LUMINA CELOR TREI FERESTRE
La data de 17 decembrie am consemnat sărbătoarea Sfintei Mucenițe Varvara. Viaţa acestei muceniţe oferă multe învățături folositoare omenirii.
În cinstea acestei sărbători echipa Fundației GLOBAL NOBEL INTERNAȚIONAL a organizat proiectul numit „Lumina Celor Trei Ferestre”, care s-a înfăptuit în comuna Pănășești, localitate unde biserica poartă hramul Sfintei Mari Mucenițe Varvara.
Pentru realizarea proiectului au fost pregătite pachete cu produse alimentare de care au beneficiat treizeci de familii. În cadrul proiectului a fost editată și o plachetă numită „Carte de rugăciuni cu Acatistul Sfintei Mucenițe Varvara”, binecuvântată de Pr. Alexandru Iamandii, Parohul bisericii. Împreună cu Părintele Alexandru, s-a mers la casele celor mai necăjiți din această comună: la unii bolnavi, care erau țintuiți la pat, la o fată de 18 ani cu cancer la ochi, la mame singure cu doi și cu trei copii și alți sărmani care abia au o bucată de pâine pe masă... și s-au împărțit câte un pachet ce includea produse alimentare și igienice de primă necesitate: ulei, orez, zahăr, făină, paste făinoase, conserve, șervețele, ciorapi. Părintele Alexandru la fel avea daruri pentru acești sărmani, iar unde simțea că e nevoie de o mângâiere ori un sfat duhovnicesc și o vorbă bună, Părintele nu întârzia să le ofere. Cei care aveau copii au beneficiat (din partea Fundației) inclusiv de haine și jucării. Concomitent au primit fiecare în dar câte două plachete: „CARTE DE RUGĂCIUNI CU ACATISTUL SFINTEI MUCENIȚE VARVARA”(editată de Fundația GNI) și „ȘASE PUI ȘI-O BIATĂ MAMĂ”(donație din partea D-nei Maria Șalaru), iar o sută de cărțulii au fost lăsate Părintelui Alexandru pentru a le dărui enoriașilor cu ocazia acestei sărbători.
Присоединяйтесь к ОК, чтобы подписаться на группу и комментировать публикации.
Нет комментариев