Cartea Apocalipsei spune: „În mâna dreaptă a Celui Ce şedea pe tron am văzut un sul scris pe ambele părţi şi sigilat cu şapte sigilii. Am văzut un înger puternic proclamând cu glas tare: «Cine este vrednic să desfacă sulul şi să-i rupă sigiliile?» Dar nimeni în cer, nici pe pământ, nici sub pământ n-a putut să desfacă sulul şi să se uite în el. Am plâns mult, pentru că nimeni n-a fost găsit vrednic să desfacă sulul şi să se uite în el. Dar unul dintre bătrâni mi-a zis: «Nu plânge! Iată că Leul din seminţia lui Iuda, Rădăcina lui David, a învins şi este vrednic să desfacă sulul şi cele şapte sigilii ale lui!»” (Apocalipsa 5:1-5) (NTLR®) Domnul Isus a spus: „Mai am să vă spun multe lucruri, dar acum nu le puteţi purta. Însă când va veni El, Duhul adevărului, vă va călăuzi în tot adevărul. Căci El nu va vorbi de la Sine, ci va vorbi tot ceea ce va auzi şi vă va anunţa lucrurile ce urmează să vină” (Ioan 16:12-13). (NTLR®)
Acum Dumnezeu Atotputernic a venit. El a dezlegat cele șapte sigilii, a deschis cartea și a deblocat misterele pe care oamenii de-a lungul veacurilor nu le-au înțeles. Aceasta este exact cuvântul celor șapte tunete și este ceea ce spune Duhul către biserici.
Dumnezeu Atotputernic spune: „O să vă spun aceasta când deschid sulul Meu în zilele de pe urmă. (Sulul se referă la toate cuvintele pe care le-am spus, la cuvintele Mele în zilele de pe urmă - totul este în interiorul lor.)” Fragment din „Cuvântul Se arată în trup”
„Prima parte a acestei cărți este «Cuvântări ale lui Hristos la început». Aceste cuvinte reprezintă tranziția de la sfârșitul Epocii Harului către începutul Epocii Împărăției și sunt mărturia publică a Duhului Sfânt despre Fiul Omului către biserici. Ele sunt, de asemenea, împlinirea cuvintelor din Apocalipsa că «Cel ce are urechi, să audă ce zice bisericilor Duhul!» Aceasta este lucrarea pe care Dumnezeu a început-o în Epoca Împărăției. În cea de-a doua parte a acestei cărți sunt prezentate cuvintele pe care le-a rostit personal Fiul omului după ce S-a revelat oficial. Aceasta include un conținut bogat de mai multe tipuri de rostiri și cuvinte precum profeție, revelația misterelor și modul de viață. Sunt previziuni pentru viitorul împărăţiei, revelaţii ale misterelor planului de gestionare (planului mântuirii) al lui Dumnezeu, cercetări ale naturii omului, predici şi avertismente, judecăţi severe, cuvinte sincere de mângâiere, discuţii despre viaţă, despre intrare şi aşa mai departe. Pe scurt, ce are Dumnezeu și ce este El şi firea lui Dumnezeu sunt toate exprimate în lucrarea şi cuvintele Lui. Bineînţeles, când Dumnezeu se va întrupa de această dată, lucrarea Lui va fi pentru a-Şi exprima firea, în primul rând prin pedeapsă şi judecată.” Fragment din „Cuvântul Se arată în trup”
Dumnezeu Atotputernic spune: „Îmi fac lucrarea de-a lungul universului, iar în Răsărit, trosnetele tunetelor se propagă fără sfârșit, zguduind toate națiunile şi confesiunile. Este glasul Meu cel care i-a dus pe toți oamenii în prezent. Voi face ca toți oamenii să fie cuceriți de glasul Meu, să cadă în acest curent și să se supună Mie, căci de mult Mi-am revendicat slava de pe tot pământul și am eliberat-o din nou în Răsărit. Cine nu tânjește să-Mi vadă slava? Cine nu-Mi așteaptă cu nerăbdare reîntoarcerea? Cine nu este însetat de reapariția Mea? Cine nu tânjește după frumusețea Mea? Cine n-ar veni la lumină? Cine nu ar privi la bogația din Canaan? Cine nu dorește întoarcerea Răscumpărătorului? Cine nu-L adoră pe Marele Atotputernic? Glasul Meu se va răspândi pe tot pământul; Îmi doresc, uitându-Mă la poporul Meu ales, să-i spun mai multe cuvinte. Ca și tunetele puternice care scutură munții și râurile, Eu rostesc cuvintele Mele întregului univers și omenirii. De aceea, cuvintele din gura Mea au devenit comoara omului și toți oamenii Îmi prețuiesc cuvintele. Fulgerul luminează dinspre Răsărit către Apus. Cuvintele Mele sunt de așa natură încât omul nu vrea să renunțe la acestea, însă, în același timp, le găsește de nepătruns, dar se bucură și mai mult de ele. Ca un nou-născut, toți oamenii sunt mulțumiți și bucuroși, sărbătorind venirea Mea. Prin vocea Mea, voi aduce pe toți oamenii înaintea Mea. De atunci, voi intra în mod oficial în neamul oamenilor, pentru ca ei să vină să Mă slăvească. Cu slava pe care o radiez și cuvintele din gura Mea, voi face astfel încât toți oamenii să vină înaintea Mea și să vadă că fulgerul luminează de la Răsărit și că am coborât și pe «Muntele Măslinilor» din Răsărit. Ei vor vedea că sunt deja de mult timp pe pământ, nu ca Fiul evreilor, ci ca Fulgerul din Răsărit. Deoarece de mult am înviat și am plecat din mijlocul omenirii și apoi am reapărut cu slavă printre oameni. Eu sunt Cel ce a fost adorat în urmă cu nenumărate veacuri și Eu sunt și copilul părăsit de israeliți în urmă cu nenumărate veacuri. Mai mult, Eu sunt Dumnezeul Atotputernic plin de glorie al acestei epoci! Să vină toți înaintea scaunului Meu de domnie și să-Mi vadă fața plină de slavă, să-Mi audă glasul și să-Mi privească faptele. Aceasta este întreaga Mea voință; este sfârșitul și punctul culminant al planului Meu, și scopul gestionării Mele. Fie ca fiecare neam să se închine Mie, fiecare limbă să Mă recunoască, fiecare om să-și pună credința în Mine și fiecare popor să Mi se supună!” Fragment din „Cele șapte tunete răsună – Prorocind că Evanghelia Împărăției se va răspândi în tot universul” în Cuvântul Se arată în trup
Присоединяйтесь к ОК, чтобы подписаться на группу и комментировать публикации.
Нет комментариев