Șoferii, care dețin permis de conducere și domiciliază în dreapta Nistrului și conduc mașini cu numere transnistrene, vor avea liber pe drumurile naționale până în data de 1 iulie. Odată cu modificarea termenului pentru vămuirea mașinilor cu numere străine, până la 1 iulie, a fost extins și termenul când va intra în vigoare interdicția de circulație a mașinilor cu numere de înmatriculare transnistrene, în cazul în care șoferii vor avea actele emise în dreapta Nistrului.Interdicția urma să fie aplicată începând cu 1 aprilie, însă autoritățile au decis să modifice documentul și au acordat încă trei luni pentru a putea vămui mașinile cu reducere, până la 1 iulie, când ar urma să fie aplicată și interdicția. Potrivit documentului, dacă șoferii nu se vor conforma noilor reguli, vor fi sacționați cu amendă în valoare de 1.500 de lei.Circulația respectivelor autovehicule se va permite doar în cazul în care se va demonstra că sunt proprietatea agenților economici din unitățile administrativ teritoriale din stânga Nistrului şi municipiul Bender, iar șoferii sunt angajați ai acestora.Amintim că, de la începutul anului, proprietarii mașinilor cu numere transnistrene, inclusiv cele cu numere străine, pot vămui autoturismele cu reducere de 70 la sută din plata accizei. Recent, autoritățile au extins termenul de plasare sub regim vamal cu reducere, deoarece nu toți șoferii au reușit să vămuiască vehiculele. Pentru proprietarii mașinilor cu numere din stânga Nistrului, au fost modificate condițiile, astfel încât să nu întâmpine dificultăți.
bizlaw
Присоединяйтесь к ОК, чтобы подписаться на группу и комментировать публикации.
Комментарии 2
Тарифы:
По городу: Из точки А в точку В - 120 лей
За город: цена договорная (зависит от километража)
Максимальный репост!!!!
Всем добра )